Potrivit ştiinţei medicale clasice, cauzele diabetului rămân un mister.
Una dintre teoriile principale susţine că diabetul de tip 1 este o afecţiune autoimună, în care leucocitele atacă şi nimicesc celulele beta pancreatice producătoare de insulină, ca şi cum ar fi dușmani periculoşi. În centrul cauzelor diabetului de tip 2 se află obezitatea. Totuşi, încă nu se ştie limpede care e factorul care face ca excedentul greutății să dezechilibreze producţia şi gestionarea insulinei. Este o întrebare în genul “ce a fost mai întâi: oul sau găina?”: obezitatea provoacă diabet sau diabetul provoacă obezitate?
Perspectiva pe care o oferă Noua Biologie, este aceea că diabetul nu este o boală a pancreasului sau a celulelor beta pancreatice, ci este consecința dezechilibrului pH-ului lichidelor din corp (acidoza sistemica), care afectează funcţionarea optimă a celulelor înconjurate de lichidele respective. Acele celule beta înconjurate de acizi nu reușesc să producă suficientă insulina. Sunt acizi care distrug receptorii de insulină aflați pe membrana celulară şi, în consecinţă, celule din corp nu mai pot întrebuința la modul just, potrivit, acest hormon.
Semnele diabetului: urinatul des, setea acută, foamea nesățioasă, scăderea în greutate, oboseala extremă, diminuarea de masă musculară şi cetoacidoza cu potenţial mortal, sunt consecința încercării corpului de a restaura și menţine delicatul echilibru al pH-ului în sânge şi în ţesuturi.
Organismul îşi menţine nivelul de echilibru al pH-ului cu sprijinul acelor rezerve de substanţe alcaline – mineralele cum sunt sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Bătălia împotriva acidității excesive goleşte depozitele alcaline (la care se adaugă alimentaţia deficitară ceea ce înseamnă depozite deficitare), aşa că organismul începe să ia aceste substanţe din zonele în care sunt folosite în mod productiv, luând calciul din oase şi magneziu din muşchi. În consecinţă, locurile acestea vor fi slăbite, iar pancreasul va fi cel mai vulnerabil.
În plus, atunci când sângele ajunge exagerat de acid, el începe să descarce acizii în exces în ţesuturi, depozitându-i în ţesutul gras protector din sâni, de pe şolduri, din zona abdomenului şi chiar în creier, inimă şi pancreas. Sângele cu o aciditate excesivă stimulează sistemul imunitar să încerce să se elibereze de excedent, fapt care suprasolicită accelerat sistemul imunitar, lăsând organismul, încă o dată în plus, vulnerabil în fața afecțiunii de diabet (printre alte ameninţări).
Toate celulele organismului (incluzând celebrele celule beta) trebuie să se descompună şi să se regenereze în permanență ca să se menţină sănătoase. Într-un mediu sănătos, alcalin, microorganismele se ocupă de reciclare, ca să spunem aşa. Ele curăță deşeurile celulare normal excretate ca o consecință a descompunerilor celulare şi al metabolismului, pentru ca organismul să nu devină o groapă de gunoi toxică. Toate aceste acţiuni sunt însă anulate în mediul acid.
Beneficele microorganisme sunt depăşite şi nu pot procesa toate deşeurile care le inundă; apoi încep să se multiplice nebuneşte, producând la rândul lor cantităţi însemnate de deşeuri toxice. Dacă toxinele acestea nu vor fi drenate cu rapiditate sau complet, acizii vor fi reţinuţi în sânge şi ţesuturi, tinzând să se localizeze în zone mai vulnerabile ale corpului. Atunci când se localizează în pancreas, apare diabetul. Acestea sunt cauzele diabetului.
Într-un organism sănătos, microzimele ajută la reinoirea celulelor beta, dar, dacă este deranjat echilibrul alcalin, descompunerea (sau fermentarea, îmbătrânirea, putrefacţia) ajunge să domine în cele din urmă. Celulele beta mor sau se dezorganizează sau involuează, crescând aciditatea, fără ca latura de reînnoire a ciclului natural să soluționeze acest dezechilibru. Un mediu acid le semnalează prematur microzimelor că corpul a intrat într-un dezechilibru. Acestea îşi schimba atunci funcţia şi forma, transformându-se în virusuri, ciuperci parazite sau bacterii cu capacităţi de descompunere celulară şi mai puternice.
Daca nu este restaurată alcalinitatea într-un timp scurt, se instalează boala, diabetul. Fără acidoză nu poate exista boală, deci nu poate exista diabet. Conform cercetarilor, consumul regulat de apă alcalină ionizată poate reduce nevoia de insulină cu până la 50%.
Sursa articolului „Cauzele diabetului”
„Dieta Young pentru bolnavii de diabet”; autor Robert O. Young, Ed. Paralela 45, 2012, pg. 34-35, 37-39
Notă: Fiecare a 3 a persoană care își pierde vederea suferă de diabet.
În anul 1995 în Germania și-au pierdut vederea 4.000 de diabetici. 97,3% aveau un diabet de tip 2 ne-insulino-dependent și 2,7% de tip 1. În ultimii 50 de ani, în Germania incidența diabetului a crescut de 20 de ori. Principalul factor de risc pentru diabetici este obezitatea.
De asemenea, cel puțin 50% din cei care fac dializă renală sunt diabetici.
Începând cu anul 2010 numărul diabeticilor pe glob e în continuă creștere. Potrivit studiilor, apa alcalină ionizată poate ameliora diabetul. Apa alcalină ionizată Kangen favorizează pătrunderea glucozei în celule reducând glicemia, protejând în același timp organele supuse unui flux de sânge hiper-zaharat. Apa alcalină ionizată Kangen contribuie la reducerea acidozei corpului, legată direct de diabetul zaharat. De asemenea îmbunătățește circulația periferică în cangrena diabetică.
