Exercitiile fizice anaerobice (în sens propriu: fără oxigen) sau în exces (adică ori de câte ori faceţi efort până când ajungeţi să respiraţi cu greutate, luptându-vă să obţineţi oxigen) conduc la creşterea acidităţii şi a glicemiei, suprasolicitând pancreasul şi declasând cercul vicios care duce la diabet. La început,scade glicemia, pe măsură ce este consumată glucoza ca să se obţină energie. Apoi glandele suprarenale intervin, eliberând adrenalina, transmițătoare muşchilor şi ficatului de semne pentru eliberarea zaharurilor (glicogenului) depozitate la nivelul lor.
Această eliberare de glucoză furnizează în scurt timp combustibil pentru obţinerea energiei, însă în cazul unei cantităţi nesatisfăcătoare de oxigen (în timpul efortului intens sau a exerciţiilor anaerobe), creşterea cantităţii de glucoză creează şi mai mulţi acizi şi, astfel, aţi intrat în cercul vicios în care alternează stările de hipoglicemie şi hiperglicemie, fenomen care conduce la rezistenţă la insulină şi la diabet de tip 2.
Iată explicaţia pentru situaţia în aparență paradoxală a persoanei care practică exercitiile fizice, dar nu reuşeşte să slăbească sau dimpotrivă se îngraşă: fără suficient oxigen, corpul este forţat să intre în modul de funcţionare în scopul autoconservării, producând colesterolul şi păstrând grăsimile necesare pentru tamponarea acizilor, lucru ce conduce la obezitate.
Ridicatul greutăţilor este clasicul exemplu de exerciţiu anaerob. Exercitiile fizice anaerobice clasice gen flotări, abdomene, tracţiuni la bară intră în aceeaşi categorie. Lista se poate lărgi, incluzând exercitiile fizice pe care le cunoșteam ca fiind aerobice (cu oxigen), dar pe care suntem tentați să le practicăm în exces, până când devin practic anaerobice, precum alergatul, ciclismul montan sau urcatul scărilor.
Sursa articolului”Exercitiile fizice anaerobice”
Dieta Young pentru bolnavii de diabet; Robert O. Young, Ed. Paralela 45, pg.172-174
